Colosul industrial căruia nu i-au cedat picioarele de lut

Publicat in A fost odată... și mai e, Povestile creatorilor


Faimar Baia Mare

Faimar Baia Mare

Brandul Faimar a traversat timpul în ciuda istoriei sale zbuciumate, iar acum este printre puţinele care aduc aminte de vremurile coloșilor industriali ai lui Ceaușescu. Producătorul local de obiecte ceramice n-a fost un colos cu picioare de lut, deși tocmai lutul îi este materia primă.

Înființată în perioada de industrializare forțată a României comuniste, fabrica avea rolul să absoarbă o parte din forța de muncă a Băii Mari, pe atunci concentrată în minerit și metalurgie. Ceramica nu era străină zonei, tradiția olăritului fiind veche de secole. De altfel, în înscrisurile vremii se menționează existența unui centru ceramic important în această parte a țării până în secolul XIX. Dar, cum se întâmplă în asemenea situații, produsele ceramice industriale rezultate de pe banda de lucru a Faimar au făcut ca meșteșugul tradițional să dispară treptat, iar în loc de blide pictate manual să se producă farfurii pentru mesele românilor, iar în prezent ceainice și căni pentru britanici.

Producția cincinală înlocuită cu producția occidentală

În perioada comunistă, fabrica avea peste 1000 de angajaţi, dar productivitatea nu era mare, pentru că profitul aproape nu conta, importante fiind rapoartele care să indice un grad de industrializare masiv. Sorina Noje, o angajată care lucrează în Faimar din 1979, își amintește că se lucra în condiții rudimentare. „La început, făceam pe zi câteva bucăți din produsele mai mari, până la 10-15 bucăți. Acum am ajuns să facem 200-250 de bucăți, chiar 300 la aceleași sortimente. În primii ani, n-am avut atâtea utilaje, dar ne-am mai modernizat”, spune angajata, care acum este șef atelier Turnătorie.

De la producția cincinală, Faimar a ajuns la producție occidentală pentru gigantul Ikea și pentru Churchill și Next din Marea Britanie, 95% din producție luând calea exportului. Deocamdată, doar cu specialiștii de la Next se colaborează la partea de design pentru a crea produse noi, dar se speră ca pe viitor soluţiile creative să se diversifice.

Faimar Baia Mare

Faimar Baia Mare

Interesele unora și altora au modelat destinul Faimar

După căderea regimului comunist, Faimar a fost privatizată, iar angajații au preluat acțiunile. O parte și le-au înstrăinat, iar asta a permis preluarea a 25% din fabrică de o companie din Galați controlată de controversatul om de afaceri Cătălin Chelu, decedat în 2014, la scurtă vreme după ce a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru dare de mită. „Umbra” sa persistă însă la Faimar prin apropiații săi, membri în Consiliul de Administrație.

Alte evenimente care au marcat istoria societății s-au produs în lanț. Criza financiară instalată în 2008, care s-a suprapus pe o lipsă de performanță și de tehnologie, a îngenuncheat Faimar. Comenzile au scăzut, terenul pe care era sediul a fost vândut pentru a face loc unui mall, iar cei 200 de angajați câți mai erau în firmă au ajuns pe strada Oborului.

„Foarte multă lume credea că ne-am desființat”, spune Nicoleta Mureșan, director comercial la Faimar, despre percepția oamenilor. Tocmai din acest motiv se insistă acum pe promovarea brandului în mediile online și readucerea lui în atenția publicului mai tânăr.

Nicoleta Mureșan - Faimar Baia Mare

Nicoleta Mureșan – Faimar Baia Mare

Vezi și alte detalii despre brandul Faimar…

RelatedPost

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *