Mirosul „Bizo”

Publicat in Ca-n povești... de succes, Povestile creatorilor


Bizo Baia Mare

Bizo Baia Mare

Să deschizi un local de alimentație publică lângă un McDonald’s și să speri că l-ai putea concura cu succes ar părea o nebunie. Să impui o marcă locală pe același segment cu cel mai de succes brand al tuturor timpurilor (distincţie primită la Cannes, iunie 2011) și al patrulea cel mai mare brand din lume ca valoare (conform Millward Brown, 2012) chiar este de apreciat.

Baia Mare este orașul în care McDonald’s se confruntă zi de zi cu concurența pe care i-o face Bizo, un local de alimentație publică cu sandvișuri, salate și produse de brutărie și patiserie aflat peste drum de restaurantul fast-food.
Bizo nu pare incomodat deloc de vecinătate şi parcă s-ar afla într-un univers paralel, nu la 20 de metri distanță de celebrul simbol american importat și în Baia Mare. De dimineață și până seara, ușile mari de sticlă pe care scrie „braserie” se deschid cu o frecvență uimitoare în fața valurilor de clienți, care ajung uneori la câteva mii pe zi, după cum spune proprietarul, Aurel Bizo.

Gusturi românești, inspirație occidentală

Startul afacerii s-a dat în 1992, când Aurel Bizo a fost printre primii antreprenori care au făcut pâine în Baia Mare, dar marca Bizo a apărut în 2000, după ce proprietarul a constatat că numele îl reprezintă cel mai bine. „Am avut îndrăzneala să sparg monopolul fabricilor de stat și am făcut brutăria. La început produceam doar pâine. Veneau mașinile noaptea, plecau în zori. Era un du-te vino. Multă gălăgie… După o vreme, m-am gândit că din același kilogram de făină aș putea face și altceva decât pâine. Nu a fost greu pentru că lucrarea mea de diplomă e chiar pe patiserie-cofetărie, așa că am adaptat rețetele tradiționale românești la cerințele actuale.”

Recunoaște că inițial n-a fost chiar visul său să facă asta, dar acum se mândrește cu faptul că este printre puținii de pe piață care este specializat în domeniu. „A fost bine că mi-am urmat pasiunea. De altfel, 18 ani nu am făcut niciun alt business.“ Nici nu este chip, pentru că Aurel Bizo își petrece cam 16 ore din zi în firmă, adică aproape toată ziua.

După atâta timp, și-a dezvoltat un simț nou. „Dacă la început, când era brutăria, încă dinainte cu 50-100 de metri de a ajunge la muncă știam după miros în ce etapă e lucrul, dacă pâinea va fi bună sau nu, acum pot spune că am un al șaselea simț, care mă ajută să ordonez lucrurile. După acest „miros” îmi dau seama dacă e bine sau nu ceea ce facem”, declară Aurel Bizo, care poate simţi astfel permanent succesul mărcii sale.

Aurel Bizo - Bizo Baia Mare

Aurel Bizo – Bizo Baia Mare

Evadări în căutarea identității potrivite

A făcut totul aproape de unul singur, cum s-a priceput mai bine și cum a văzut pe la alții din occident. Nu se ferește să spună că s-a inspirat și continuă să se inspire din călătoriile pe care le face peste hotare și pe care le consideră ca niște evadări din cotidianul gri și monoton.

Lucruri normale pentru occidentali, inovative pentru băimăreni, odată importate au schimbat atmosfera și au impus standarde. De exemplu, s-au amenajat și personalizat locurile de parcare, s-au montat standuri pentru biciclete, singurele din zona comercială a orașului, s-a pus în incintă un suport cu pungi de protecție pentru umbrele, pe care, din păcate, lumea nu-l folosește.

Sunt detalii în aparență nesemnificative, dar care capătă valoare când se fac comparații. Sunt reguli care se impun și în comerțul de la noi, care treptat fac trecerea spre o nouă etapă, aduc orașul mai aproape de unele dintre destinațiile în care ajunge Aurel Bizo, dar mai ales determină evoluția.

„M-am implicat în fiecare lucru de aici. Am ales făina. Am căutat magiunul până la o familie din Tirol, după ce în România n-am reușit să obțin un produs de calitate, care să aibă același gust de la o livrare la alta. M-am preocupat de cum arată interiorul. Fiecare loc de aici conține o moleculă din mine”, povestește Aurel Bizo, care rămâne însă într-o continuă căutare a identității, pentru a inova, a crea, mereu și mereu, pe gustul tuturor.

Spune că a încercat mai multe variante grafice pentru logo și că a făcut schimbări în design. A colaborat cu specialiști locali în marketing, dar s-a dus și la cei din București, încercând să găsească mixul de „ingrediente” care să i se potrivească și să-l mulțumească, iar căutările continuă pe unde-l poartă pașii pe Aurel Bizo.

Vezi și alte detalii despre brandul Bizo…

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *