Patina timpului

Publicat in Loc de meșteri făurari, Povestile creatorilor


Zaharie Bledea - Ceramica Bledea Baia Mare

Zaharie Bledea – Ceramica Bledea Baia Mare

Soarta a făcut ca maramureșeanul care stă în spatele brandului Ceramica Bledea să lucreze cu lutul și nu cu fleicile de carne. La începutul lui ‘90, doar neînțelegerile cu partenerii de afacere l-au făcut să renunțe la planul de a deschide o carmangerie în Baia Mare. Pe atunci toată lumea dorea să aibă o afacere proprie, la fel și Zaharie Bledea, care a stat și a cumpănit, iar în final s-a orientat către ceramică, în condițiile în care socrul său fusese olar și avea un atelier.

Ceramica Bledea a devenit între timp un brand care a cunoscut succesul, iar brevetele obținute de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) au devenit un un scut pentru afacere în tot acest timp. Importante au fost și premiile naționale și internaționale acordate atelierului de ceramică de la Baia Mare, care au crescut notorietatea produselor Bledea și au făcut ca acestea să se vândă în străinătate chiar și cu 1.500 de euro bucata.

Brevet de inventator într-o meserie mai veche de 8000 de ani

În momentul în care a decis că vrea să facă ceramică, Zaharie Bledea a început să studieze temeinic, de la fluxul tehnologic până la proiectarea cuptoarelor de ardere și pregătirea culorilor pentru vase. Prima firmă a deschis-o în 1990, era o asociație familială prin care își propunea să scoată pe piață obiecte de ceramică tradițională. În septembrie același an, a obținut un premiu la Sibiu care i-a dat încredere, așa că a continuat.

Treptat crește producția, cresc și cererile, însă Zaharie Bledea nu se mulțumește cu atât. Își dorește altceva: vrea să facă produse de ceramică asemănătoare cu lemnul, dar și cu piatra, de o culoare brun-roșcată. Face numeroase cercetări, atât în ceea ce privește materialele, cât și în privința tehnicii de lucru și a culorilor utilizate, iar la final vine pe piață cu ceramica patinată. Obține apoi și un brevet de inventator de ceramică modernă, putându-se mândri că a reușit să inoveze într-o meserie care datează de circa 8000 de ani.

Ceramica Bledea Baia Mare

Ceramica Bledea Baia Mare

Experimente artistice ţinute la secret

Tot atunci își pune pecetea pe produsele „Ceramica Bledea Baia Mare”, un însemn grafic asemănător sigiliilor vechi care a și fost înregistrat ca marcă. Obiectele din ceramică patinată ajung în toate colțurile țării, iar potrivit relatărilor sale, unele, chiar în Palatul Buckingham, în colecția de farfurii a Reginei Elisabeta a II-a.

În spatele dorinței de inovație stă o suferință peste care Zaharie Bledea a trecut cu mult optimism. A avut nenumărate probleme de sănătate, dar puterea de a gândi pozitiv a fost mai puternică și a reușit să învingă de fiecare dată. A continuat să lucreze la îmbunătățirea produselor și tehnicilor, dar și la experimentarea artistică a noi variante de finisare.

„În portofoliu mai am două tehnici care așteaptă să fie scoase la lumina zilei, atunci când le va veni rândul. Sunt verificate deja. Ca idee de finisare, e vorba de ceva cu totul nou. Am distrus și probele, n-a rămas nicio piesă. Nici din familie nu știe nimeni, numai eu și o persoană cu care am lucrat, care cunoaște însă doar 10% din proces”, mărturisește Zaharie Bledea.

Şcoala micilor ceramişti din Băiţa

Plăcerea de a crea obiecte de ceramică l-a determinat pe Zaharie Bledea să-și caute urmaşi în rândul copiilor, dar și nepoților. Mai mult, a construit o nouă secție la Băița pentru inițierea copiilor din localitate în pictură și ceramică. Astfel, trăiește o satisfacție uriașă că reușește să transmită mai departe plăcerea de a lucra cu lutul într-o manieră ce oferă tuturor încântare și bucurie.

Diplome Zaharie Bledea - Ceramica Bledea Baia Mare

Diplome Zaharie Bledea – Ceramica Bledea Baia Mare

Vezi și alte detalii despre brandul Ceramica Bledea…

RelatedPost

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *