Mocănița de pe Valea Vaserului
Orice mamă își laudă pruncul, iar micile defecte le trece cu vederea. Așa și cu un maramureșean pus să își descrie locurile de origine. De la el sigur vei afla că Maramureşul e cel mai “fain” loc din lume, că e populat numai cu oameni de treabă și are peisaje care-ți rămân întipărite pe veci în minte. Să rămâi obiectiv când ești din Maramureș și vorbești despre Maramureș e la fel de greu ca și când ai încerca să-ți cenzurezi cele mai puternice sentimente. Chiar dacă ai clipe de îndoilă, îți vii repede în fire privind cum răsare soarele peste Igniș, cum se încinge Creasta Cocoșului pe înserat ori cum Pietrosul Rodnei străpunge norii într-o zi de iarnă.
Maramureșul este probabil unul dintre cele mai frumoase locuri din România, în care tradițiile se mai păstrează în mod nativ, nu din necesitate turistică, iar peisajele sunt de neuitat în orice anotimp. O spun cei care ajung în această parte de țară și care putem crede că sunt obiectivi. Sunt turiști care vin de la mii de kilometri distanță ca să vadă simplitatea vieții noastre, să vadă Cimitirul Vesel și bisericile de lemn, să facă o călătorie cu Mocănița… Să descopere Maramureșul în toată splendoarea. N-avem noi prea multe de oferit în materie de facilități, dar locurile ne salvează, iar omenia contează și ea.
Brand născut sub presiunea turiștilor
Când „doamnele” Maramureșului se pun în mișcare și umplu valea cu aburi albi, spectacolul este asigurat. E ca o defilare de modă, doar că în cazul „Măriuței”, „Ioanei” ori „Coziei”, podiumul măsoară 21 de kilometri, cât este traseul turistic până la stația Paltinu. Din când în când, „fotomodelele” pufăitoare sunt încurajate de mecanic printr-un șuierat, dar și de chiotele turiștilor extaziați de sălbăticia peisajului, de trecerile peste poduri și prin tunele.
Mocănița de pe Vaser n-a fost dintotdeauna top-model pe coperțile revistelor de turism. Rostul ei adevărat, de la bun început și până azi, este să transporte la vale lemnul exploatat de pe coastele munților. Linia ferată cu ecartament îngust, cu o lungime de 60 de kilometri, este exploatată după 1989 de către RG Holz Company, fondată de actualul primar al orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman. CFF Vișeu este ultima cale ferată îngustă din Europa care este exploatată nu doar în scop turistic, ci și forestier.
„Au fost peste 8.000 de kilometri de șine forestiere în România în perioada interbelică, dar abia dacă s-au mai păstrat câteva sute. Prin anii 2000, am bătut toată țara ca să salvez Mocănița. Am identificat locomotive, vagoane, le-am recondiționat”, povestește directorul general al RG Holz, dr. ing. Vasile Coman, tizul proprietarului companiei. În primii ani, activitatea era gestionată de RG Holz, iar prin 2005 – 2006, la presiunea turiștilor, s-a amenajat trenuleţul pentru călători. Tot în aceeași perioadă s-au făcut mari investiții, cu sprijinul fundației „Wassertalbahn“ fiind aduse vagoane și locomotive cu aburi din Elveția și Germania.
Vasile Coman – Mocănița de pe Valea Vaserului
A doua tinerețe a mocănițelor
Fiecare locomotivă cu aburi de pe Valea Vaserului are un nume. „Copilul de suflet” este Cozia 1, botezată ca și stația Cozia prin care trece Mocănița, dar ascunzând și un joc de sunete după numele „Coman”, așa cum sugerează chiar directorul general al companiei. „Cozia este prima noastră locomotivă și îmi este cea mai dragă. Este o “alfa” și “omega” în domeniul ei. Cu ea am stat la reparat mai bine de o lună și jumătate. Avem și o Cozia 2. Pe Ecaterina am denumit-o după numele primului filon de mină în care am intrat. Apoi le mai avem pe Ioana, care poartă numele fiicei mele, Măriuța, Bavaria, Elveția, acestea din urmă botezate așa în semn de respect pentru partenerii noștri.”
Investiții s-au făcut nu doar în „materialul rulant” – cum figurează locomotivele și vagoanele în gestiunea firmei – ci și în dotări și servicii. În stație s-a amenajat un muzeu-cafenea care poartă numele Alexander Elefant, ultimul evreu care s-a ocupat de prelucrarea lemnului în zonă.
În plan mai există ridicarea unor construcții după modele istorice, așa cum erau ele în perioada interbelică. Ioana Coman Karlstetter, coordonatoare a activităților de marketing, a venit cu idei noi de promovare, astfel încât turiștii pot pleca acasă cu suveniruri pe toate gusturile, pot participa la călătorii tematice și chiar pot înnopta într-un hotel-tren, o garnitură formată dintr-o locomotivă cu abur, un vagon-restaurant şi două vagoane de dormit aflate chiar în apropiere de stația Mocăniței.
Până la urmă turismul a redat tinerețea Mocăniței și a salvat Valea Vaserului de la o exploatare forestieră necontrolată.
Primul drum – Mocănița de pe Valea Vaserului