Direct din munții Etiopiei, de la o altitudine de peste 1.900 de metri, boabele verzui iau calea Europei, de unde ajung într-o prăjitorie de cafea din Baia Mare. Aici, sunt rumenite cu multă grijă de Răzvan Iagamoș, iar după ce au atins stadiul perfect de prăjire, ajung în mâinile lui Dani, care pregătește o licoare aromată cu ajutorul celui mai performant espressor existent pe piață la ora actuală. Apoi, cafeaua e desăvârșită cu un strop de lapte și servită cu un zâmbet larg pe chip clientului nerăbdător să-și desfate papilele gustative. Totul poartă un nume: experiența PRESSCO.
Una dintre cele mai consumate băuturi este cafeaua, oamenii de pe întreaga planetă beau 2,25 miliarde de cești în fiecare zi. Servirea cafelei a devenit un adevărat ritual, iar pentru mulți consumatori contează ca aroma să fie una desăvârșită. Răzvan Iagamoș, proprietarul prăjitoriei de cafea PRESSCO din Baia Mare, a observat acest lucru pe când se afla în Anglia, între anii 2008-2009, perioada în care se lansau primele localuri de acest gen.
„Erau anii în care apăreau în Marea Britanie prăjitoriile de cafea independente, o idee importată din Australia și Noua Zeelandă. Cu un prăjitor inside, se aducea totul la vedere, ăsta era conceptul. Cum eram deja un entuziast al cafelei, mi-a plăcut spectacolul și am decis pe loc că voi experimenta această idee de afacere”, își amintește cu nostalgie Răzvan Iagamoș.
Un logo la fel de exotic ca și cafeaua
Zis și făcut. S-a întors în Baia Mare, orașul său natal, cu gândul de a deschide prima prăjitorie de cafea de specialitate. Împreună cu prietenul său, Bogdan Căruntu, unul dintre cei mai cunoscuți ilustratori români, a construit de la zero marca PRESSCO și identitatea vizuală a acesteia.
„Numele e un derivat al cuvântului «espresso», dar semnifică și acțiunile pe care noi le facem în prepararea cafelei, prin presiunea apei (termenul englez «pressing»). E un cuvânt inventat sugestiv pentru toate produsele noastre”, explică Răzvan Iagamoș.
Identitatea vizuală a PRESSCO face trimitere la una din țările de origine a cafelei folosite. Astfel, Bogdan Căruntu a realizat un logo original, care ilustrează o femeie din Etiopia cu o ceașcă de cafea pe cap.
Recoltele din Africa și America de Sud „aterizează” în ceștile băimărenilor
Răzvan Iagamoș nu mai lucrase niciodată în spatele barului, însă acest fapt nu l-a descurajat, ci dimpotrivă, l-a ambiționat să învețe cât mai multe despre tehnicile de pregătire a unei cafele de calitate. Timp de aproape un an de zile a experimentat după tejghea și, în același timp, a pregătit detaliile de amenajare, începând de la amplasarea tuturor elementelor, alegerea corpurilor de iluminat, a meselor, scaunelor și până la decorațiuni.
Treptat, a descoperit tainele preparării unei cafele bune și cu toate că a ajuns să cunoască foarte multe „ingrediente secrete”, experimentează în continuare tehnici de desăvârșire a gustului. Pentru asta, Răzvan Iagamoș aduce cafele de specialitate de cea mai bună calitate, de la sortimente foarte rare din Rwanda și Columbia, până la microloturi de doar câteva zeci de kilograme din Nicaragua, destinate exclusiv cafenelelor de top din lume.
„Aducem doar cafea de specialitate și cafea de sezon, din ultima recoltă. Asta înseamnă că poate fi din Etiopia, Columbia sau din alte țări. Mai exact, acum avem cafele din Columbia, că tocmai e perioada recoltei, Rwanda, unde abia începe culesul. Pentru scurt timp, vor veni transporturi de boabe și din Etiopia, pe care o să le avem o perioadă foarte limitată”, dezvăluie Răzvan Iagamoș.
Într-un timp scurt, cafeaua PRESSCO a devenit un etalon atât în Baia Mare, cât și la nivel național. În 2015, PRESSCO a fost singura prăjitorie de cafea selectată pentru a participa la un eveniment de specialitate. Planurile lui Răzvan Iagamoș sunt mult mai ambițioase, dar PRESSCO este şi va rămâne un loc unic.